A ierta inseamnă a elibera un prizonier și a descoperi că prizonierul erai chiar tu.
Nici unul din noi nu putem face nimic prin propriile noastre puteri în privinţa păcatelor noastre din trecut. Nu ne putem schimba inima şi nu ne putem face câtuşi de puţin mai buni. Însă Dumnezeu promite să facă El lucrul acesta pentru noi, prin Isus. Tot ce ne cere este sa credem în promisiunea Sa, să cerem iertare pentru păcatele noastre şi să ne consacram Lui. Cu alte cuvinte, noi luăm o hotărâre; ne folosim voinţa. Iar în clipa în care credem — că suntem iertaţi şi curăţaţi — Dumnezeu chiar împlineşte acest lucru.
1 comment
Mulțumim mult, Emanuel Ban. ???
ca ma ajutați sa înțeleg ca trecutul nu îmi aparține. Adică nu pot repara nimic de acolo.
Iisus îmi transforma gândurile, inima.
Iisus leagă rănile.
Iisus vindeca.
EL transforma gândul întunecat si cele mai adânci frici, din subconștient.
Doamne, ajuta-ma sa cred cu putere de la TINE in TINE, TATA, prin FIUL TĂU, IISUS. Amin!